Sahara Maraton - Primele zile in Smara, cu poporul Saharawi

In sfarsit am reusit sa ajung la cafeneaua cu internet...am ajuns si ieri, dar din pacate nu era current :)

Nu am cuvinte destule sa descriu ce am vazut aici in 2 zile. 

Am ajuns la 4 dimineata sambata in Smara. Dupa 2h petrecute in aeroport la o coada de 100 oameni la controlul de pasapoarte, ne-am urcat intr0un autobuz vechi si plin de praf cu care am mers cam 3h pana in desert. Pe autobuz a fost un frig groaznic, iar uitandu-ma pe geam m-am ingrozit ce peisaj nocturn plin praf si de masini de armata (care erau in convoiul nostrum) am vazut. Am reusit sa adorm. In Smara, am fost primiti intr-un haos total de familia la care stam, nr. 130. Am dormit 3h dupa care femeile din familie au navalit peste noi in camera (e o camera simpla, de chirpici, in care stam toti 4) si au inceput ritualul de ceai. Suntem 3 romani, eu John si Marius, si un polonez – Chris. Dupa ce am terminat ceaiul ne-am plimbat prin Smara un pic, am fost la piata si am cumparat legume. Gazda a luat si un pui pe care ni l-a gatit pt seara – delicios.

Din pacate nimeni din familie nu vorbeste spaniola, ce sa mai vorbim de engleza. Din fericire, am cunoscut-o pe Nayla, translatoarea care ne-a fost repartizata noua de govern. E o tipa tanara, profesoara la scoala de adulti, unde ii invata pe cei din sat limba engleza. Cu ea am stat de vorba cateva ore (f interesanta conversatie, cu multe subiecte) si apoi am mers si la bar. Am baut un super suc de mango :)

Ea ne-a spus despre ce inseamna a fi refugiat. Poporul Saharawi, la care stam, sunt un popor de refugiati. Ura fata de marocani e evidenta. Algeria i-a adoptat, i-a sustinut sa se stabileasca aici, deci intr-un fel, Saharawi e un fel de stat in stat, in interiorul Algeriei. Au guvern, presedinte, tot ce le trebuie – il iubesc pe presedinte, e un om la 60 ani, sarac si intelept (ca la noi...)

Nu au voie sa paraseasca tara (cu permisiune speciala merg in Alger, Mauritania sau Cuba), fac concediile acasa si sunt f saraci. Preturile sunt ridicole. Un taxi din Smara pana in Tindouf (60km) costa 1Eur...

Ieri a fost agitatie mare, pentru ca azi a fost si parada pt ziua nationala (27 Februarie).

Am fost la scoala sa ne inscriem pt marathon. Mi-am ales nr. 111, sper sa fie cu noroc. Am vazut la scoala si un banner cu cei 3 voluntari rapiti in noiembrie – se pare ca de o grupare din Mauritania. Nu se mai stie nimic  de ei (2 femei si un barbat). Tuturor le pare rau, spun ca nu s-a mai intamplat niciodata.

Nayla (se pronunta Najla) a promis ca ne duce sa vedem un rasarit si un apus – ambele sunt superbe. Aseara am stat cateva minute si ne-am uitat la cer – n-am vazut in viata mea asa ceva. Cerul e plin de stele, aparent foarte aproape. N-am vazut inca o stea cazatoare, dar as vrea sa vad una asta seara sa-mi poarte noroc in cursa maine. E frig noaptea. Ieri a fost mai racoare si afara. Azi insa, in timpul parade, soarele ne-a rupt. Stau tot timpul cu un batic luat din Egipt pe cap si pe fata. Parada a fost f animate - copii veseli,  femei dansand cu pusti in mana, camile...fara armata. Armata doar a pazit buna desfasurare.

Am stat la tribuna oficiala, unde intrau doar cei mari in grad ai lor si orice turist cu haine diferite. E interesant cum se uita la tine cand te vad strain. Toti sunt insa foarte ospitalieri. Inclusiv familia numeroasa la care stam, cu veri, nepoti, matusi, tati, frati, etc.

O sa mai scriu maine, dupa cursa. Incerc sa vorbesc dimineata, inainte de cursa, cu Bogdan Miu, la matinalul Europa FM in direct - intre 9 si 9.30.

Apoi, am ceva emotii, daca soarele va fi ca azi, ne va rupe...Soarele si nisipul, tot ce conteaza p-aici.

Am facut si un antrenament azi pe la ora 13.00, soarele e cam daramator. Vom vedea maine.

Urati-mi bafta!