6 Martie 2011 - Marato de Barcelona

startul

pe traseu

medalia

trupa

Sunt nou la capitolul maratoane, dar parca imi plac tot mai mult. E o proba f dificila, cu multe strangeri din dinti. Un test psihic extrem, dar cu o satisfactie incredibila.

6 Martie, o dimineata racoroasa, multi oameni si multe asteptari.

Maratoanele europene sunt "altfel". O reteta pe care natia romaneasca n-a experimentat-o inca si pe care cu greu am vedea-o pe plaiurile mioritice.

15.000 participanti. Toti veniti cu familiile, cu prietenii, astfel incat oamenii stransi cu ocazia acestui maraton, in opinia organizatorilor, au fost in numar de peste 100.000!!!

Bineinteles, asta inseamna cazare, mancare si bani de cheltuiala. Totul insa se merita. Experienta cursei, pentru participanti, si cea din postura de spectatori/aclamatori, pentru familii si prieteni, este uneori peste asteptari.

Sambata am fost pe la Expozitia oficiala. Ne-am luat numerele si ne-am cumparat ultimele chestii necesare cursei - geluri, batoane, etc. Am ramas impresionat de marimea si de verva acestei expozitii, realizand amploarea fenomenului de "running". Nu prea vezi asa ceva pe la noi...

Duminica
Ora 8. Ne vedem in Plaza d`Espagna. Vorbesc de grupul nostru de romani, in numar de 14. Ne numim Traiesc Sanatos. Toata lumea e excitata de ce va urma. Avem dupa noi si cativa prieteni/surori/neveste care ne vor urma pe traseu pentru a ne fotografia si incuraja.
Ne facem o incalzire si glumim, stim prin ce vom trece si suntem pregatiti pentru a ne simti bine. Suntem mai competitivi sau mai relaxati. Asta depinde de fiecare dintre noi (cazul meu - competitiv - vreau sa scot 3h30`).

Pornim fiecare catre sectorul unde am fost asignati, conform timpului de finish declarat. Ne uram bafta.

Ora 8.30. Startul. Nu inainte de a trece prin mijlocul nostru un grup de tobosari. A fost un moment care mi-a dat fiori. Pe un ritm de toba infernal, toata lumea tace, ei inainteaza intimidant. Super!
Primii km se fac "bara la bara". Vreo 2 alergatori, vizibil deranjati de ritmul mai rapid (s-au plasat prea in fata pentru ritmul lor, mai lent) sunt aproape calcati in picioare de gloata...
Toata lumea e fresh, zambim toti.

Km 20, sunt in avans fata de timpul prognozat cu vreo 7 min. Stiu ca greul inca nu a venit. "Maratonul incepe la km 30." E o vorba...

La mine greul a venit pe la km 36. Atunci am inceput sa am primele crampe.
Din fericire, organizatorii au aranjat pentru a doua parte a cursei, distractii la fiecare km. Formatii de muzica cantand live, sesiuni de fitness in piete publice si alte distractii ne-au insotit pe traseu. Asta pe langa toate obiectivele turistice ale orasului, imprejurul carora s-a schitat traseul. Un singur tur de 42km, magnific.

Spre sfarsitul cursei au inceput momentele dificile. Alergatori obositi, cu crampe, si mai rau, chiar cu probleme de sanatate.
La urma urmei, organismul uman nu prea a fost cladit pentru asemenea efort. Toata stima pentru cei care trec linia de finish, indiferent de timp, culoare, sex sau varsta.

Am trecut linia de finish cu 3h41`. La 10 min diferenta de target. Ma incearca un sentiment de frustrare, dar sunt multumit, stiu ca voi avea alte ocazii. In 2 ani as vrea sa incerc un 3h, dar stiu ca imi trebuie ceva experienta...

Ne asteptam la finish. Strangem toata gasca. Toti terminam! Suntem extenuati dar fericiti. 14 romani! Nu stiu daca au mai fost si alte grupuri de romani, dar stiu ca au mai fost romani la individual.

Am ramas uimit de determinarea unora de a trece linia de finish. Toata lumea are un zambet chinuit pe fata, cu medalia pe piept. E o recompensa binemeritata.
Pentru unii, nu stiu daca pretul chiar merita. Un tip avea carne vie intre picioare, din cauza frecarii extreme a sortului (de obicei, la sort scurt se da cu ulei de copii, pt ungere). Altul avea carne vie la sfarcuri, din cauza frecarii tricoului (alta chestie, se lipesc plasturi pentru a evita frecarea). Altul isi tara un picior blocat - muschii erau clar blocati, avea niste crampe ingrozitoare - cu vreo 300m inainte de finish. A terminat, dupa care a cazut, au venit sa-l ia brancardierii.

Ambulantele zburau rapid cu cei care au crezut ca pot mai mult. Si pe traseu am vazut oameni cazuti, cu infirmierii aplecati peste ei. Dar de, la 15.000 participanti te astepti si la chestii d-astea. E o proba in care trebuie sa demonstrezi. Dar si nota de plata e pe masura.
Doar eu stiu cate antrenamente am strans din dinti si mi-am tocit picioarele pentru a fi pregatit. Sau cel putin asa credeam :)

Oricum, atasez niste poze pentru a va putea face o idee de ce a fost acolo. Poate la anul vom fi mai multi. Cred ca ma voi baga si atunci. Este un maraton perfect. Si ca organizare, si ca experienta.

Toate cele bune la toti.