Sunday, October 6, 2013

Ironman 70.3 Lanzarote - 2013 - The story


Am ajuns in Lanzarote (Insulele Canare) cu cateva zile inainte, impreuna cu cele 2 blonde (Alina si Anouk). Ideea era ca pe langa cursa mea de Ironman sa avem si noi parte de primul concediu adevarat de familie pe anul acesta.
Lanzarote este o insula vulcanica, cu o groaza de campii negre (literalmente, deoarece sunt acoperite cu piatra fina de lava, care tine loc de umidificator si protectie pt recolte...ce cultiva, naiba stie, ca toate legumele/fructele sunt importate). Prin urmare, peisajul e mai special, cu munti vulcanici si ocean albastru. Mie imi place mult, Alina inclina...cu toate ca a inceput sa-i placa si ei, dar mai ales datorita Club La Santa.

Eu vroiam de mult de fac half-ul din Lanzarote, asa ca anul acesta a fost planificat. Am luat si cazare in Club La Santa, un fel de Mecca al Iron Men-ilor. Nu glumesc, aici toata lumea arata de zici ca sunt sculptati din muschi si fibra. La fel arata si femeile...de toate varstele. In club se intampla in fiecare ora cate o activitate sportiva, de la Power Step, Zumba sau Couple dancing, pana la simulari de triatloane si antrenamente de inot in mare/piscina (olimpica! superba). Un loc cu adevarat pe placul meu. Aici vin familii de sportivi si toata lumea are ce sa faca.
Pe scurt, o alta lume - la noi, din pacate nu vezi asa ceva. Aici e normal ca toata lumea sa faca antrenamente zilnice, de fapt, nu e vorba decat de stil de viata.

Aaaaa...si am uitat de piscine, in care Anouk cere de 10 ori pe zi. Soare, piscina, ocean, sport, familie si relaxare - ce poti cere mai mult?

5 Octombrie - marea cursa.
Toate zilele astea am fost focusat pe cursa, pt care m-am pregatit vreo 4 luni. Stiam de la prieteni si de pe site ca nu e de glumit, datorita diferentei mari de altitudine la traseul de bicicleta si a vanturilor puternice, care te pot arunca de pe drum cu tot cu bicicleta. Am simtit asta in cursa...si nu e prea placut.
Unii si-au luat-o rau azi, cu abandonuri la toate cele 3 probe. E genul de cursa la care nu prea te prezinti "la plezneala".

Inotul - 1.9km
E un sentiment straniu sa te trezesti pe intuneric la 5.30 dimineata, sa-ti faci ritualul de incarcare energetica pana la 6.30 si sa ajungi pe stadion (punctul central al cursei, unde se aflau bicicleta si tranzitiile), tot pe intuneric. Multa lume, viermuiala, toti tensionati si concentrati, verificandu-si pentru ultima oara bicicletele din parc, pungile cu echipamentele de tranzitie (bike/run), luindu-si ramas bun de la cei apropiati si pregatindu-se de prima proba a zilei.
S-a inotat in laguna din fata clubului La Santa. Apa e foarte sarata si au fost si ceva valuri.
M-am antrenat in laguna de 2 ori, ieri si alaltaieri, si stiam ca va fi greu. Ca de obicei, la tipul asta de curse, intervine si "masina de spalat". Adica 600 oameni iau startul de pe o plaja de 6m latime. Nu am vazut nimic cam primul kilometru. E important sa nu opresti bataia de brate, chiar daca iei maini/picioare in fata, in cap sau orice alta parte a corpului. Daca te opresti, cei din spatele tau vor "trece" pur si simplu peste tine, cu mari sanse sa intri la fund si sa nu te mai poti redresa chiar si un minut. De asemenea, in apa sarata e important sa inghiti apa cat mai putina, deoarece de la 2 guri ti se intoarce stomacul pe dos si nu mai poti respira. Mi-a fost frica inatintea cursei. Am stat cu privirea la apa vreo 10 min inaintea startului, incercand sa ma concentrez. M-a ajutat si Ludovic, care mi-a spus ca totul va fi ok, ca doar am mai facut asta de nenumarate ori.

Am luat startul cu un mare nod in gat si mi-a luat ceva timp pana sa ma "stabilizez".
Ultimii 500m au fost criminali. Nu stiu cum am intrat intr-un grup de mai multi inotatori, neavand posibilitatea sa mai ies din el. S-a inotat brutal, cu impingeri si picioare aruncate, in principal de un individ care intrase in disperare, lovind tot ce era pe langa el. Pana la urma am vazut cum cineva din spate l-a bagat la fund...si nu l-am mai vazut. Daca mai statea langa mine, il pocneam eu. Erau in grupul ala si 2 femei (le-am vazut dupa casca roz, barbatii avand casca portocalie), care saracele si-au luat-o si ele de la individul ala.
Am terminat inotul in 36min...fericit ca nu s-a intamplat nimic foarte rau.

Bicicleta - 90.1km
Dificila e cuvantul care o descrie cel mai bine. Mult vant din fata, multa diferenta de nivel (1.750m), cu o urcare continua de 12km care nu se mai termina. Circulatia a fost partical inchisa. Intr-un sens giratoriu, o motocicleta era cat pe ce sa ma tranteasca, intr-o neintelegere. Concentrarea la cursa si viteza redusa a motocicletei m-a facut sa cred ca imi da prioritate, dar m-am inselat. Am franat, cat pe ce sa ma dau peste cap. A trecut...
Vantul din fata m-a facut sa consum f multa energie, aveam impresia ca nu inaintez. Apoi m-am luptat vreo 7 km cu un pluton format ad-hoc, din iubitori de "drafting"
Draftingul e mersul in spatele cuiva, deoarece reduce cu mult efortul celui din spate, care beneficiaza de golul de aer creat de cel din fata. In cursele de IM, e total interzis, pentru asta iei cartonas rosu (penalty box - 5 min). Sunt arbitri pe motociclete care umbla pe traseu si dau sanctiuni, daca e cazul. Hai sa enumar cateva reguli:

1. Distanta la bicicleta trebuie sa fie de minim 10m intre 2 concurenti - alftel cel din spate e considerat ca face drafting, deci penalizare 5 min la cort
2. Depasirea se poate face doar pe stanga, in interval de 30sec (pe dreapta e interzisa, se sanctioneaza cu cartonas negru - descalificare instant). Cel depasit e obligat sa franeze, daca e cazul, pana la distanta regulamentara de 10m fata de cel care l-a depasit. E cel mai frustrant lucru, mai ales cand te depaseste un concurent care e doar un pic mai rapid ca tine in momentul ala
3. Nu ai voie sa opresti pe traseu (pt pipi mai ales) - avertisment
4. Nu ai voie sa-ti deschizi casca sub nici o forma - am vazut cazuri de accidente (intre 2 concurenti sau unul si "natura"), si nu sunt placute privirii...sange mult

Deci, spuneam ca am incercat sa scap de pluton. Ii intreceam printr-un efort sporit, apoi cand imi
intram din nou in ritm veneau peste mine (puterea unui pluton este mult mai mare decat a unui singure persoane, pt ca cei din fata se schimba in continuu si vin altii cu forte noi). Iar treceam, iar ma ajungeau. Nu-mi venea sa cred cati vor sa triseze (da, asta e cuvantul) si se riscau aiurea, pt cateva minute in plus. Oricand puteau sa apara arbitrii si sa-i sanctioneze
Am avut si segmente de coborare, unde am atins viteza de 76km/h. Dar cu ceva risc, deoarece vantul puternic facea ghidonul sa vobleze violent. Am intrecut multi pe coborari, majoritatea sunt f precauti.
Din fericire, m-am simtit bine si la urcare, tragand constant si in forta. Sfatul lui Flabio (antrenorul meu de triatlon) a functionat (Dragos, stai in 85-90 RPM la bicla, o sa conservi energia si o sa te ajute mult la alergare...).
Am stat in permanenta hidratat, cu bautura izotonica, cu geluri si baruri proteice pt compensare la ce am pierdut prin efort. Cred ca am baut vreo 4L de lichide. Era si f cald afara, intre 30-35grade, iar traseul de bicla a fost in totalitate la soare.
Nu in ultimul rand, trebuie sa mentionez si bicicleta, care m-a ajutat enorm. Am investit, dar e racheta...iar noua sea Adamo face toti banii (nu ca ar fi multi).

Alergarea - 21.1km

Am intrebat pe cineva cu o zi inainte de cursa - Cum e alergarea? Raspunsul - ok....Flat.
Flat my ass. Doar urcare si coborare (credeti-ma, nici una usoara!). F cald, din nou toata alergarea la soare, cred ca peste 30 grade. Au fost 3 ture de cate 7km, iar pe fiecare tura am avut 8 pante de urcat (variind de la 300m pana la 1km).
Deci in total 24 pante. Am inceput mai in forta si am terminat "rupt". Am vazut oameni mergand, o groaza. Era de asteptat. Este o cursa, per total, epuizanta.
La fiecare tura simteam cum ma topesc. Fetele ma incurajau la stadion (punctul central al cursei si locul de finish) si de cate ori le vedeam prindeam aripi. Ma gandeam cum voi termina, cu Anouk in brate si Alina langa mine. Asa a si fost. Anouk era total debusolata, nu intelegea ce se intampla. Dar i-a placut. Au sarit cativa fotografi sa ne faca poze, inclusiv directorul de cursa a venit sa o mangaie pe Anouk.
Apoi am luat medalia, am facut poza cu directorul de cursa. Sper sa le primesc (probabil voi plati pt ele :)

Per total, o cursa superba, din nou, cea mai grea de pana acum.
Si cireasa de pe tort, m-am inscris deja la un Full Ironman anul viitor la Roth in Germania (de care mi-e frica de mor). Adica se dubleaza distantele enumerate mai sus - 4km inot / 180km bicla / 42.2km alergare (full Marathon).

Si, ca pregatire, din nou un Half IM (ca acesta) in Israel - Israman - care cica e si mai greu ca Lanzarote-le. Dar, atuul meu, ca de obicei e blonda, care va merge cu mine si acolo. Ea e ingerul meu, ma sustine neconditionat si ma face sa-mi doresc mai mult.
Cu ea langa mine pot sa fac orice (si nu multe fara sprijinul ei). Multumesc, bubu! Anucila e si ea suporter.

Aseara am participat la ceremonia de premiere, unde am vazut oameni pe scena de la 18 la 73 ani. Toti arata beton. Si sunt fericiti. Apoi am vazut atletii in scaune cu rotile sau cu alte handicapuri fizice...care au fost aplaudati frenetic de toata lumea, stand in picioare. Mi-au dat lacrimile cand am vazut ce vointa au si cum nu tin cont de greutatile pe care viata le-a pus in fata lor. Jos palaria!
Apoi am vazut filmul cursei. In care m-au aratat trecand linia de finish cu Anouk in brate. Iar Anouk a inceput sa tipe - tati, tati, uiteeeeeeeeeeee!!!
Cred ca a invatat ceva foarte frumos aici, despre sportivitate si oameni frumosi...sper sa mai avem momente dintr-astea in viata.

cu bine, din Lanzarote
Alina, Anouk si Dragos

4 comments:

Mihai Teodorescu said...

Bravo Dragos!! Felicitari!!!

francisc vaida said...

am citit fiecare cuvint ai am fost cu tine acolo...! impresionant ..!

felicitari din toata inima Anouk si Dragos ..! sunteti o echipa grozava ..!
multa admiratie si respect ..

dragos georgescu said...

Multumesc Mihai, Feri....
ce pot sa spun acu e ca aproape jumate din vointa de a merge pe drumul asta e data de familie. Am vazut ca le place ce fac, se mandresc si sper ca si Anouk si Ema sa prinda chemari d-astea. In plus, cursele astea iti arata o deschidere catre o lume mai buna, departe de cea in care ne invartim in mod normal.

Cred ca va fi din ce in ce mai bine. Tocmai am aflat ca in Kiev se va organiza primul Half IM din Europa de est, la anul, pe 10 mai. Am capatat un prieten de nadejde aici, Andreii, vicepresedintele federatiei de triatlon din Ucraina.

francisc vaida said...

ma bucur ca odata cu competitiile din ce in ce mai dure ..reusesti sa si socializezi si sa iti faci noi prieteni ..!
ucrainienii daca ajungi la sufletul lor iti sunt loiali pina la moarte ..! o natie tare de tot !