3.8km swim / 180km bike / 42.2 km run
Incerc sa tratez aceasta naratiune astfel incat sa vi se para voua interesanta. Pt mine a fost o experienta incredibila, poate reusesc sa o expun ca lumea pt voi.
Pregatirea cursei a constat in aprox. 6 luni de antrenamente, cu un program foarte bine stabilit impreuna cu Flabio, chiar el :)
Am pus destul de mare accent pe bicicleta, fiind proba cu cea mai mare importanta. Nu numai ca trebuie sa faci fata la cei 180km, dar trebuie sa iesi din proba asta destul de fresh pentru a putea baga maratonul. Cred ca am bagat cateva mii de km pe cursiera, pe frig si cald, pe soare si ploaie, pe plat sau munte...si a ajutat enorm. Brick-urile (antrenamentele combinate) au fost si ele de foarte mare ajutor.
Un factor important in perioada de pregatire este suportul familiei. Dedici o mare parte din timpul pe care l-ai aloca dealtfel familiei pentru antrenamente. Fara suportul lor nu cred ca as fi reusit, Alina mi-a suportat toate mendrele pe perioada pregatirii. Avem 2 ingeri mici (3.5 ani si 1 an), asa ca este f important cand vii dupa 5-6 ore de antrenament sambata sau duminica sa faci un dus si sa fii fresh pt joaca din familie.
Challenge Roth - inceputul unui lung week-end
Am ajuns acolo vineri dupa-amiaza, impreuna cu Andrei si Aida, un cuplu deosebit (Andrei a facut si el cursa). De la inceput ne-au impresionat afisele de peste tot din Roth cu "Welcome Triathletes".
Misuneala mare...am reusit sa parcam si am mers catre zona de Expo. Parca am intrat in paradisul triatlonului.
Cel mai mare Expo vazut vreodata, cu de toate pt toti. Am cumparat multe chestii, ne-am facut inregistrarea la cursa (si pe a Alinei la cursa Challenge Women 5k) si am cam incheiat ziua.
Sambata ne-am trezit dimineata si am plecat la antrenamentul dinaintea cursei. Startul s-a dat in Hilpolstein. Dunarea era deschisa doar pana la ora 9AM. Am inotat/biciclit/alergat un pic si am inceput sa intram in starea de cursa.
Dupa care ne-am intors in Roth, pentru cursa Alinei. A luat-o foarte in serios si a scos un timp foarte bun pe 5k. Distractie all the way.
Venind spre masina, pe cine vedem? Chiar el, Macca (Chris McCormack). La ideea lui Andrei, am sarit la poza cu ursu`. Ca doar nu ne mai intalnim vreodata cu asemenea ocazie...
Impresionanta miscarea de trupe pe-acolo. Imi place mult feeling-ul acela incarcat dinaintea cursei, cand ma gandesc oare cum va fi maine? oare totul va merge ca pe roate? ca doar m-am antrenat...oh well, let`s see.
Noaptea dinaintea cursei nu am dormit deloc. M-am uitat pe pereti de la 10PM pana la 4AM. Dar nu m-am alarmat, pentru ca nu e prima oara cand mi se intampla. Am citit undeva acu cativa ani ca este cele mai importante nopti pt somn sunt cele 2 anterioare cursei. Daca dormi bine in ele, ultima nu mai conteaza, pentru ca sunt sanse mari sa nu poti dormi de emotii. Cum dormisem bine inainte, am fost ok.
Plecat la 5AM catre Hilpolstein, unde cele 15.000 (!!!) locuri de parcare ne asteptau.
Ajuns cam din scurt, d-abia am avut timp sa verific bicla si sa-mi pun batoanele in gentuta, inaintea startului. Impresionant, pe intuneric, parcul de biciclete.
Startul s-a dat in transe, intai Pro-ii, apoi Age-group-ul, apoi stafetele. Eu am intrat in al 12-lea, din 13. Mii de oameni la start, un zgomot de nedescris si melodia superba "We are triathlon", emblema Challenge Roth. Nu pot sa va descriu sentimentul pe care l-am avut cand am intrat in zona de start, sincer, mi-au dat lacrimile de mai multe ori pe parcursul zilei, acest moment fiind primul.
Nu poate sa nu rezoneze in tine bannerul enorm afisat de-a lungul podului (in uralele spectatorilor si pe melodia ffff sugestiva) - This is your moment. You inspire us with your achievement. You are the Challenge Family!
M-am simtit foarte bine la inot. Un pic lung, dar la ce ma asteptam? :D am intrecut multi si asta mi-a ridicat moralul. Am iesit la 1h19min, cam pe unde ma gandeam.
Ziua d-abia incepuse. Apropo, am facut greseala sa ma gandesc de cateva ori pe parcursul zilei la cat mai am de tras, si-mi venea sa inebunesc. Drept urmare, mi-am golit mintea si am incercat sa ma gandesc doar la feeling-ul pe care il voi avea cand voi trece linia de finish. O maxima m-a calauzit toata ziua:
Durerea e trecatoare, esecul e forever. Deci n-am de ales, daca nu se intampla ceva sa ma rup in 2, voi termina cursa.
Totusi, simteam o presiune mai mare... 1 - trebuia sa termin; 2 - trebuia sa termin in max 13h; 3 - ar fi fost exceptional sa termin sub 12h. Oare cum vor sta treburile cand voi pune capul pe perna la sfarsitul zilei? Cea mai lunga zi din viata mea.
Alina a contat enorm in ecuatia cursei. Nu am apucat sa ne vedem inaintea cursei (pt ca am sarit din masina fiind in intarziere dimineata), dar am vazut-o la finish-ul inotului, la startul biclei, pe traseul de bicla, la alergare...cam peste tot. Permanent intr-o forma de zile mari, stiam ca va trai aceasta zi aproape la aceeasi intensitate ca si mine. Doar pt ea, si nu-mi permiteam sa dau gres.
Bicicleta e cea mai importanta proba din cursa. Alergarea este tot o consecinta a bicicletei. Daca iesi sifonat din bicicleta, alergarea este compromisa. Si un maraton pe care-l mergi e foarte chinuitor. Am dat pe parcursul biclei de vant, caldura mare, dealuri...tot tacamul. Permanent te scotea din ritm. Am tras destul de mult, avand grija sa iau batoanele energizante, bautura izotonica si apa ca un soldatel la datorie. 6h9min, media de 29km/h, doar pe chestii chimice, dar care tin organismul in priza. Tam-tam, tam-tam, ca sa-mi iau mintea de la cursa, ma gandeam la fetele mele, simteam oamenii care aclamau pe marginea drumului si incercam sa ma bucur de fiecare moment. Apoi a venit km 74, cu urcarea pe Solar Hill. Un moment unic in viata. Mii de oameni insirati pe drum, biciclistii intra ca in Turul Frantei. Ti se face pielea gaina si simti dintr-o data ca ai un transfer de energie de la spectatori. Durerea dispare. Nimic nu conteaza, totul arata perfect in momentul acela. Orice descriere paleste in fata fotografiei.
Nu am auzit de nici o cursa in lume in care sa intalnesti asa ceva. Adevarul e ca Challenge Roth are cei mai numerosi si inimosi suporteri. Doar pe dealul asta cica sunt vreo 7.000.
Maratonul
O premiera pentru mine - oameni care mergeau (in loc sa alerge) de la km. 1. Nu stiu cum te poti descurca cu un maraton in care mergi de la inceput. Clar starea ta fizica si psihica e varza in acel moment. Doar sa ai puterea mentala sa te refaci pe parcurs...greu de crezut.
Pt. mine a fost demoralizant sa fiu intrecut de stafetisti. Erau la inceputul maratonului, plini de energie. Pe la km 12-15, situatia insa s-a schimbat, au obosit si ei, ajungand in ritmul normal. Am inceput sa depasesc cativa si mi-a mai urcat moralul.
Se alerga pe malul Dunarii, apoi treceai si prin 2-3 sate. Oamenii erau la poarta, oferind napolitane, bautura, sau agitand furtunele de apa pentru a ne racori. Nu am mai vazut asa ceva.
Un banner pe o casa scria: "Dragilor, ne pare rau ca nu suntem aici langa voi in aceasta minunata zi, dar va asiguram ca ne gandim la voi. Familia Werner."
Deja intrasem in zona necunoscuta. Niciodata nu am ajuns pana aici. Aveam 10h de cand luasem startul si simteam puterile cum se duc. Bagam geluri cu apa la fiecare 1/2h. Pe la km 23 am simtit cum se inverseaza raportul de forte - psihicul a preluat conducerea. Incet-incet am inceput sa-mi revin, reusind sa trec peste cateva momente grele, unul fiind la km 32, cand a inceput sa-mi "fuga" genunchiul drept, apoi o durere surda in soldul stang.
Pe la km 25 a inceput si ploaia, care in vreo juma de ora devenise torentiala. Incepuse sa-mi scada temperatura corpului, asa ca am incercat sa nu ma mai opresc. Pe tot parcursul maratonului, am mers de vreo 4 ori cate 200-300m, dupa care am facut un pic de stretching si incep sa alerg iar.
Am inceput sa bag pahare de supa de la punctele de refresh, iar ca ultima resura, Cola.
M-am trezit in ultimii 6km, cu o stare de spirit exceptionala, accelerand (cel putin asa credeam eu). Era sfarsitul zilei, reusisem. Ultimii 4km erau prin centru Roth-ului, iar lumea ne aclama. Incepusem sa ma gandesc la stadion si la poarta de finish. Fusese o zi intr-adevar memorabila, iar eu nu ma prezentam la sfarsitul ei prea jalnic :)
Dupa o ultima curba, Alina rasare din multime si ma ia de mana. Ploaia se oprise. Mai sunt 500m. Din 226KM !!!!!
Alergam impreuna spre stadion si intram pe covor. Tin minte ca am vorbit, m-a intrebat cum ma simt, si am mai schimbat cateva propozitii scurte. Intram pe stadion, muzica tare, muuuuulti oameni si crainicul striga numele meu. Ma gandeam doar ca s-a terminat. Alina era mult mai emotionata ca mine. Cineva m-a felicitat si mi-a pus medalia la gat.
M-am uitat pe panoul de finish, scria: Georgescu - 12:22:42
Ne-am imbratisat indelung (eu si Alina) si am intrat spre zona de repaos a participantilor.
Intamplarea a facut sa prind si o masa de masaj libera, unde am luat loc si un tip a inceput sa-mi maseze picioarele.
In jurul meu erau unii care aveau nevoie de atentie medicala. Oare cum sa te bucuri de finish daca nu te simti bine?
Andrei a terminat inaintea mea, in 12h03min. Si el a avut o cursa perfecta.
Nu crampe, nu blocaje mentale sau musculare. O cursa cu vant, caldura mare, ploaie torentiala. Dar asta e rezultatul antrenamentului facut cu simt de raspundere. Si instant gandul - mai vreau curse de Full, e addictive.
La ora 1AM, eram in camera de hotel, Alina dormea iar eu bagam o ciorba de cartofi cu carnati, paine si o bere nefiltrata....pana mi s-a rupt filmul. Dar era perfect. Scularea la 6.30AM, sa plecam spre casa.
Poate la anul fac full-ul din Lanzarote. Oricum, trebuie antrenament mult mai serios la bicla. Mult mai serios :)
daca aveti intrebari...
Bafta multa.
Incerc sa tratez aceasta naratiune astfel incat sa vi se para voua interesanta. Pt mine a fost o experienta incredibila, poate reusesc sa o expun ca lumea pt voi.
Pregatirea cursei a constat in aprox. 6 luni de antrenamente, cu un program foarte bine stabilit impreuna cu Flabio, chiar el :)
Am pus destul de mare accent pe bicicleta, fiind proba cu cea mai mare importanta. Nu numai ca trebuie sa faci fata la cei 180km, dar trebuie sa iesi din proba asta destul de fresh pentru a putea baga maratonul. Cred ca am bagat cateva mii de km pe cursiera, pe frig si cald, pe soare si ploaie, pe plat sau munte...si a ajutat enorm. Brick-urile (antrenamentele combinate) au fost si ele de foarte mare ajutor.
Un factor important in perioada de pregatire este suportul familiei. Dedici o mare parte din timpul pe care l-ai aloca dealtfel familiei pentru antrenamente. Fara suportul lor nu cred ca as fi reusit, Alina mi-a suportat toate mendrele pe perioada pregatirii. Avem 2 ingeri mici (3.5 ani si 1 an), asa ca este f important cand vii dupa 5-6 ore de antrenament sambata sau duminica sa faci un dus si sa fii fresh pt joaca din familie.
Challenge Roth - inceputul unui lung week-end
Am ajuns acolo vineri dupa-amiaza, impreuna cu Andrei si Aida, un cuplu deosebit (Andrei a facut si el cursa). De la inceput ne-au impresionat afisele de peste tot din Roth cu "Welcome Triathletes".
Misuneala mare...am reusit sa parcam si am mers catre zona de Expo. Parca am intrat in paradisul triatlonului.
Cel mai mare Expo vazut vreodata, cu de toate pt toti. Am cumparat multe chestii, ne-am facut inregistrarea la cursa (si pe a Alinei la cursa Challenge Women 5k) si am cam incheiat ziua.
Sambata ne-am trezit dimineata si am plecat la antrenamentul dinaintea cursei. Startul s-a dat in Hilpolstein. Dunarea era deschisa doar pana la ora 9AM. Am inotat/biciclit/alergat un pic si am inceput sa intram in starea de cursa.
Noaptea dinaintea cursei nu am dormit deloc. M-am uitat pe pereti de la 10PM pana la 4AM. Dar nu m-am alarmat, pentru ca nu e prima oara cand mi se intampla. Am citit undeva acu cativa ani ca este cele mai importante nopti pt somn sunt cele 2 anterioare cursei. Daca dormi bine in ele, ultima nu mai conteaza, pentru ca sunt sanse mari sa nu poti dormi de emotii. Cum dormisem bine inainte, am fost ok.
Plecat la 5AM catre Hilpolstein, unde cele 15.000 (!!!) locuri de parcare ne asteptau.
Ajuns cam din scurt, d-abia am avut timp sa verific bicla si sa-mi pun batoanele in gentuta, inaintea startului. Impresionant, pe intuneric, parcul de biciclete.
Nu poate sa nu rezoneze in tine bannerul enorm afisat de-a lungul podului (in uralele spectatorilor si pe melodia ffff sugestiva) - This is your moment. You inspire us with your achievement. You are the Challenge Family!
M-am simtit foarte bine la inot. Un pic lung, dar la ce ma asteptam? :D am intrecut multi si asta mi-a ridicat moralul. Am iesit la 1h19min, cam pe unde ma gandeam.
Ziua d-abia incepuse. Apropo, am facut greseala sa ma gandesc de cateva ori pe parcursul zilei la cat mai am de tras, si-mi venea sa inebunesc. Drept urmare, mi-am golit mintea si am incercat sa ma gandesc doar la feeling-ul pe care il voi avea cand voi trece linia de finish. O maxima m-a calauzit toata ziua:
Durerea e trecatoare, esecul e forever. Deci n-am de ales, daca nu se intampla ceva sa ma rup in 2, voi termina cursa.
Totusi, simteam o presiune mai mare... 1 - trebuia sa termin; 2 - trebuia sa termin in max 13h; 3 - ar fi fost exceptional sa termin sub 12h. Oare cum vor sta treburile cand voi pune capul pe perna la sfarsitul zilei? Cea mai lunga zi din viata mea.
Alina a contat enorm in ecuatia cursei. Nu am apucat sa ne vedem inaintea cursei (pt ca am sarit din masina fiind in intarziere dimineata), dar am vazut-o la finish-ul inotului, la startul biclei, pe traseul de bicla, la alergare...cam peste tot. Permanent intr-o forma de zile mari, stiam ca va trai aceasta zi aproape la aceeasi intensitate ca si mine. Doar pt ea, si nu-mi permiteam sa dau gres.
Bicicleta e cea mai importanta proba din cursa. Alergarea este tot o consecinta a bicicletei. Daca iesi sifonat din bicicleta, alergarea este compromisa. Si un maraton pe care-l mergi e foarte chinuitor. Am dat pe parcursul biclei de vant, caldura mare, dealuri...tot tacamul. Permanent te scotea din ritm. Am tras destul de mult, avand grija sa iau batoanele energizante, bautura izotonica si apa ca un soldatel la datorie. 6h9min, media de 29km/h, doar pe chestii chimice, dar care tin organismul in priza. Tam-tam, tam-tam, ca sa-mi iau mintea de la cursa, ma gandeam la fetele mele, simteam oamenii care aclamau pe marginea drumului si incercam sa ma bucur de fiecare moment. Apoi a venit km 74, cu urcarea pe Solar Hill. Un moment unic in viata. Mii de oameni insirati pe drum, biciclistii intra ca in Turul Frantei. Ti se face pielea gaina si simti dintr-o data ca ai un transfer de energie de la spectatori. Durerea dispare. Nimic nu conteaza, totul arata perfect in momentul acela. Orice descriere paleste in fata fotografiei.
Maratonul
O premiera pentru mine - oameni care mergeau (in loc sa alerge) de la km. 1. Nu stiu cum te poti descurca cu un maraton in care mergi de la inceput. Clar starea ta fizica si psihica e varza in acel moment. Doar sa ai puterea mentala sa te refaci pe parcurs...greu de crezut.
Pt. mine a fost demoralizant sa fiu intrecut de stafetisti. Erau la inceputul maratonului, plini de energie. Pe la km 12-15, situatia insa s-a schimbat, au obosit si ei, ajungand in ritmul normal. Am inceput sa depasesc cativa si mi-a mai urcat moralul.
Se alerga pe malul Dunarii, apoi treceai si prin 2-3 sate. Oamenii erau la poarta, oferind napolitane, bautura, sau agitand furtunele de apa pentru a ne racori. Nu am mai vazut asa ceva.
Un banner pe o casa scria: "Dragilor, ne pare rau ca nu suntem aici langa voi in aceasta minunata zi, dar va asiguram ca ne gandim la voi. Familia Werner."
Deja intrasem in zona necunoscuta. Niciodata nu am ajuns pana aici. Aveam 10h de cand luasem startul si simteam puterile cum se duc. Bagam geluri cu apa la fiecare 1/2h. Pe la km 23 am simtit cum se inverseaza raportul de forte - psihicul a preluat conducerea. Incet-incet am inceput sa-mi revin, reusind sa trec peste cateva momente grele, unul fiind la km 32, cand a inceput sa-mi "fuga" genunchiul drept, apoi o durere surda in soldul stang.
Pe la km 25 a inceput si ploaia, care in vreo juma de ora devenise torentiala. Incepuse sa-mi scada temperatura corpului, asa ca am incercat sa nu ma mai opresc. Pe tot parcursul maratonului, am mers de vreo 4 ori cate 200-300m, dupa care am facut un pic de stretching si incep sa alerg iar.
Am inceput sa bag pahare de supa de la punctele de refresh, iar ca ultima resura, Cola.
M-am trezit in ultimii 6km, cu o stare de spirit exceptionala, accelerand (cel putin asa credeam eu). Era sfarsitul zilei, reusisem. Ultimii 4km erau prin centru Roth-ului, iar lumea ne aclama. Incepusem sa ma gandesc la stadion si la poarta de finish. Fusese o zi intr-adevar memorabila, iar eu nu ma prezentam la sfarsitul ei prea jalnic :)
Dupa o ultima curba, Alina rasare din multime si ma ia de mana. Ploaia se oprise. Mai sunt 500m. Din 226KM !!!!!
Alergam impreuna spre stadion si intram pe covor. Tin minte ca am vorbit, m-a intrebat cum ma simt, si am mai schimbat cateva propozitii scurte. Intram pe stadion, muzica tare, muuuuulti oameni si crainicul striga numele meu. Ma gandeam doar ca s-a terminat. Alina era mult mai emotionata ca mine. Cineva m-a felicitat si mi-a pus medalia la gat.
M-am uitat pe panoul de finish, scria: Georgescu - 12:22:42
Ne-am imbratisat indelung (eu si Alina) si am intrat spre zona de repaos a participantilor.
Intamplarea a facut sa prind si o masa de masaj libera, unde am luat loc si un tip a inceput sa-mi maseze picioarele.
In jurul meu erau unii care aveau nevoie de atentie medicala. Oare cum sa te bucuri de finish daca nu te simti bine?
Andrei a terminat inaintea mea, in 12h03min. Si el a avut o cursa perfecta.
Nu crampe, nu blocaje mentale sau musculare. O cursa cu vant, caldura mare, ploaie torentiala. Dar asta e rezultatul antrenamentului facut cu simt de raspundere. Si instant gandul - mai vreau curse de Full, e addictive.
La ora 1AM, eram in camera de hotel, Alina dormea iar eu bagam o ciorba de cartofi cu carnati, paine si o bere nefiltrata....pana mi s-a rupt filmul. Dar era perfect. Scularea la 6.30AM, sa plecam spre casa.
Poate la anul fac full-ul din Lanzarote. Oricum, trebuie antrenament mult mai serios la bicla. Mult mai serios :)
daca aveti intrebari...
Bafta multa.
3 comments:
Felicitari :) N-ai zis cum te simti acum la cateva zile dupa si cum a fost in cuva masinii de spalat :)
Recuperat complet - doar oboseala din muschi care va tine cateva saptamani....in rest, totul perfect. Am bagat deja 3 antrenamente si e totul bine.
Masina de spalat? hahahaha....ca de obicei, invalmaseala, picioare, maini. dar acum e ok, am prins deja experienta.
Wow Dragos!! Exciting, exhausting, fulfilling. Way to go! You're an inspiration:):)
Post a Comment