Ca in fiecare an, in jurul datei de 1 mai familia Georgescu pleaca cu tot ce are in Thassos. Anul asta s-au facut 10 ani de cand facem asta, si nu ne mai saturam. Pentru ca avem prieteni acolo (Nicola and Co, Katia and Co), dar si pentru frumusetea insulei. Iar pentru mine mai e inca un motiv, este cantonamenul de primavara/vara.
Nu stiu cati dintre voi au facut turul insulei pe bicicleta (in principal sosea), dar aceasta activitate s-ar putea sa depaseasca cu mult cele mai indraznete vise ale voastre. 93km de ciclism pur, cu aer curat, marea langa tine in permanenta si niste urcari/coborari de cum rar poti vedea (si in nici un caz pe la noi).
Asa ca am bagat anul acesta vreo 6 zile consecutive de bicicleta (5-7h/zi) pe diferite rute din insula, care de care mai dure. Si cred ca mi-a prins foarte bine in pregatirea mea pentru Swissman, unde va trebui sa alerg un maraton montan dupa ce termin cei 180km de bicicleta cu 3 munti de escaladat.
Dar sa revin. Thassos-ul este fericirea familiei noastre. Unii cu marea, distractia si plimbarile, altii cu antrenamentele si apoi alipirea la programul familiei.
In fiecare an are loc si Tour of Thassos Road Race - o cursa prieteneasca de sosea, unde se intalnesc ciclisti de prin mai multe tari. Particip la ea de vreo 8-9 ani si imi place la nebunie.
Startul se da din San Antonio Beach (langa Potos) si se termina tot acolo. 93km. Primii 55km se merge in urma unui Pace Car, la viteza de croaziera, astfel incat se fac grupulete de amatori de discutii si plimbare. Apoi, cu 38km inainte de finish, masina zboara din fata si incepe adevarata cursa. Exact pe partea cea mai "rea" a insulei, cu multe urcari si coborari.
De aici incolo depinde de fiecare cat de tare vrea sa traga. Eu unul vreau foarte tare. Si vreau sa ma bat cu ciclistii de club, care de obicei vin cu strategii si echipe de suport. Ei au colegi pentru ajutor. Eu nu am pe nimeni. Dar nici nu am nevoie, pentru ca sunt invatat sa ma bazez pe pielea mea. Anul trecut am iesit pe locul 26 din vreo 250. Onorabil. Am facut parte din cel de-al doilea pluton (primul era peste puterile mele, am stat in el doar vreo 4-5km). Anul acesta simteam ca pot mai mult, asa ca am incercat sa stau in primul pluton. Si ce sa vezi, o mare parte din cursa l-am condus, dar asta nu pentru ca eram cel mai bun, ci pentru ca n-am avut o strategie de final.
Ciclismul are diferite tipuri de practicanti. Cei care dau tot ce au si care isi doresc gloria (vezi Sagan) si ceu care se bazeaza si pe echipa sau pe altii sa traga pentru ei, gloria fiind impartita (daca e cazul).
Eu doar de astia am avut parte in pluton. Tinand cont ca in fata noastra (la cateva minute) erau vreo 2-3 evadati, am strigat din rasputeri la cei din spatele meu sa facem morisca si in felul acesta sa-i ajungem pe cei din fata. Dar n-ai cu cine...se pare ca strategia lor a fost sa traga pe mine pana cu 500m inainte de finish si apoi sa dea sprintul final, castigand astfel locurile de la 4 in sus. Geniala strategie. Pentru mine, locul 4 sau 200 tot ala e, nu-i podium. Prin urmare, locul 12 ma multumeste deplin, avand in vedere munca mea in timpul cursei si cine mi-au fost adversarii.
Daca pe spatele meu scria "Cycling Club", jar mancau. Dar scrie "Atena Tri Club". Si cred ca e chiar mai bine.
Poate la anul incerc un top 10. Cu un pic de munca in plus pot ajunge acolo. Dar pana atunci, ma asteapta niste incercari grele. Mi-e frica de Swissman si cred ca e bine sa fie asa. Mai am 1,5luni si sper ca am facut tot ce trebuie pentru o cursa reusita. Doar ca la tipul asta de curse niciodata nu se stie deznodamantul. Eu cred in sansa mea si as vrea in 4 ani sa pot spune ca sunt All xTri Athlete. Pentru asta am nevoie de participari reusite la Swissman, Norseman, Celtman si Alaskaman. Floare la ureche...
Toate cele bune si sa ne vedem cu bine la Fara Asfalt la Mare, la inceputul lui Iunie.
Nu stiu cati dintre voi au facut turul insulei pe bicicleta (in principal sosea), dar aceasta activitate s-ar putea sa depaseasca cu mult cele mai indraznete vise ale voastre. 93km de ciclism pur, cu aer curat, marea langa tine in permanenta si niste urcari/coborari de cum rar poti vedea (si in nici un caz pe la noi).
Asa ca am bagat anul acesta vreo 6 zile consecutive de bicicleta (5-7h/zi) pe diferite rute din insula, care de care mai dure. Si cred ca mi-a prins foarte bine in pregatirea mea pentru Swissman, unde va trebui sa alerg un maraton montan dupa ce termin cei 180km de bicicleta cu 3 munti de escaladat.
Dar sa revin. Thassos-ul este fericirea familiei noastre. Unii cu marea, distractia si plimbarile, altii cu antrenamentele si apoi alipirea la programul familiei.
In fiecare an are loc si Tour of Thassos Road Race - o cursa prieteneasca de sosea, unde se intalnesc ciclisti de prin mai multe tari. Particip la ea de vreo 8-9 ani si imi place la nebunie.
Startul se da din San Antonio Beach (langa Potos) si se termina tot acolo. 93km. Primii 55km se merge in urma unui Pace Car, la viteza de croaziera, astfel incat se fac grupulete de amatori de discutii si plimbare. Apoi, cu 38km inainte de finish, masina zboara din fata si incepe adevarata cursa. Exact pe partea cea mai "rea" a insulei, cu multe urcari si coborari.
De aici incolo depinde de fiecare cat de tare vrea sa traga. Eu unul vreau foarte tare. Si vreau sa ma bat cu ciclistii de club, care de obicei vin cu strategii si echipe de suport. Ei au colegi pentru ajutor. Eu nu am pe nimeni. Dar nici nu am nevoie, pentru ca sunt invatat sa ma bazez pe pielea mea. Anul trecut am iesit pe locul 26 din vreo 250. Onorabil. Am facut parte din cel de-al doilea pluton (primul era peste puterile mele, am stat in el doar vreo 4-5km). Anul acesta simteam ca pot mai mult, asa ca am incercat sa stau in primul pluton. Si ce sa vezi, o mare parte din cursa l-am condus, dar asta nu pentru ca eram cel mai bun, ci pentru ca n-am avut o strategie de final.
Ciclismul are diferite tipuri de practicanti. Cei care dau tot ce au si care isi doresc gloria (vezi Sagan) si ceu care se bazeaza si pe echipa sau pe altii sa traga pentru ei, gloria fiind impartita (daca e cazul).
Eu doar de astia am avut parte in pluton. Tinand cont ca in fata noastra (la cateva minute) erau vreo 2-3 evadati, am strigat din rasputeri la cei din spatele meu sa facem morisca si in felul acesta sa-i ajungem pe cei din fata. Dar n-ai cu cine...se pare ca strategia lor a fost sa traga pe mine pana cu 500m inainte de finish si apoi sa dea sprintul final, castigand astfel locurile de la 4 in sus. Geniala strategie. Pentru mine, locul 4 sau 200 tot ala e, nu-i podium. Prin urmare, locul 12 ma multumeste deplin, avand in vedere munca mea in timpul cursei si cine mi-au fost adversarii.
Daca pe spatele meu scria "Cycling Club", jar mancau. Dar scrie "Atena Tri Club". Si cred ca e chiar mai bine.
Poate la anul incerc un top 10. Cu un pic de munca in plus pot ajunge acolo. Dar pana atunci, ma asteapta niste incercari grele. Mi-e frica de Swissman si cred ca e bine sa fie asa. Mai am 1,5luni si sper ca am facut tot ce trebuie pentru o cursa reusita. Doar ca la tipul asta de curse niciodata nu se stie deznodamantul. Eu cred in sansa mea si as vrea in 4 ani sa pot spune ca sunt All xTri Athlete. Pentru asta am nevoie de participari reusite la Swissman, Norseman, Celtman si Alaskaman. Floare la ureche...
Toate cele bune si sa ne vedem cu bine la Fara Asfalt la Mare, la inceputul lui Iunie.
No comments:
Post a Comment