Tuesday, May 24, 2011

Hercules Maraton - 44km ai dracu de grei!



Acum vreo 2 saptamani mi-a intrat in cap sa particip la un maraton montan. Avusesem o tentativa acum cateva saptamani, la Moeciu, la Ecomaraton. Din pacate, atunci nu am avut ocazia sa merg la Full, ci am participat la cros, adica doar primii 14km.
Dupa ceva chinuri, am terminat al 24-lea...un super rezultat, mi s-a parut.

Asa ca pe 21 mai mi-am luat inima-n dinti si m-am trezit dimineata pentru a concura la Hercules (la Baile Herculane). Este gandit ca un Ultra-maraton de 44km prin muntii Cernei.

Este cel mai greu maraton pe care l-am facut vreodata. Nu credeam ca se mai termina. L-am facut insa in 7h26`. Da, ati citit bine, adica foarte multe ore.
Mi-as fi dorit sa pot mai mult, sa scot un timp mai bun....o groaza de sa-uri. A fost insa o lectie dura. De cateva ori, pe traseu, am vrut sa renunt. Ceva m-a tinut, cred ca a fost panica si dorinta de a veni acasa, la fetele mele, cu medalia de "terminator" al cursei.

Am citit si eu ca toti participantii cam cum arata traseul, cum trebuie abordat si mi-am facut o strategie inainte de cursa. Dimineata, la inceput, eram plin de energie.

Apoi, kilometrii s-au adunat si a inceput sa devina din ce in ce mai greu. Au fost 2 urcari de vreo 15km care au scos sufletul din mine (si din toti cei dimprejurul meu).
Pe urcari am prins soare, apoi, in varf, pe platoul alpin a inceput o ploaie torentiala. Tot traseul, incepand de pe la km 23 a devenit un patinoar de noroi. Am alergat (mai mult mers, din cauza urcusului si noroiului) prin noroi cu pietris, un pat foarte periculos in care-ti puteai suci glezna destul de usor.

Cand am ajuns la km 24 totul parca se naruia rapid - deja trecusem de 4h. Starea de oboseala se accentua si traseul a devenit din ce in ce mai dificil. Noroiul ajungea pana la glezne, fara vreo posibilitate de a-l ocoli.

Nu mi-am inchipuit ca va fi asa de greu. La toate punctele de revitalizare pe langa care am trecut, m-am hidratat, am mancat fructe si glucoza. Cu toate acestea, energia se evapora rapid. Nu credeam ca se mai termina. Cand am ajuns la ultimii 6km, deja eram robot.

Nu-mi mai simteam spatele, iar picioarele incepeau sa dea semne de oboseala evidente. Pe stangul aveam deja episoade de crampe. Genunchiul drept a inceput si el sa ma jeneze. Avusesem cu el probleme in maratonul de la Bucuresti si nu am vrut sa-l fortez. Asa ca ma apropiam vertiginos de bariera de 7h pe care mi-o setasem pe la jumatatea cursei. Din pacate, nu puteam mentine ritmul decat cu un risc serios de accidentare, caz care nu mi s-a parut o solutie viabila.

Am incetinit si am renuntat la timpul target. Noul tel era sa termin. Nu degeaba m-am chinuit 40km, ca sa ma impotmolesc la ultima coborare. Ultimii 2 km mi s-au parut incredibili de lungi. Ajunsesem sa socotesc sutele de metri.

Cineva a strigat la mine la un moment dat: "Hai, mai ai 100m. Dupa colina aia e finish-ul." Il auzeam, dar nu-mi venea sa cred. Dupa 7h26` am trecut prin acea poarta incredibil de rosie pentru retina mea obosita :)

Am trecut atunci printr-o faza nostima. Cand treci prin poarta, cineva te asteapta si primul lucru pe care il primesti si la care-ti dau lacrimile este medalia de finish. Este ceva ce te tine in cursa. Ea si dorinta de a te depasi.
Acum o cautam cu ochii pe domnisoara care-mi va pune medalia pe gat. Din pacate, ea era un pic mai departe, punea medaliile la gatul altor 2 concurenti ce terminasera inaintea mea. O alta domnisoara vine in fuga si imi pune in mana o punga de plastic. Pentru un moment, m-am gandit ca si medalia este in plasa. Am cautat cu infrigurare in plasa si am gasit o cutie de cereale Dr. Oetker si un tricou tot cu Dr. Oetker.
Eram stupefiat si ma gandeam: Dr. Oetker, fucking Dr. Oetker, asta e ceea ce primesc dupa 44km?????? Fierbeam si eram gata sa i le arung gagicii in cap, cand un tip se indreapta spre mine cu snurul medaliei desfacut, sa mi-l puna pe cap. Am inceput sa rad si ma gandeam.....fucking Dr. Oetker.

Prietenul meu Florin a fost cu mine. Mi-a facut fotografii si m-a ajutat sa ajung bine acasa, in aceeasi zi - vreo 6h de condus la intoarcere. Are si el o poveste de spus despre excursia la Baile Herculane - cum s-a distrus o statiune de vis, despre Hercules Maraton si despre cum se vede competitia prin ochii cuiva din afara.

Vor trece cateva zile pana cand imi vor trece durerile provocate de Hercules. Toti cei care l-au terminat, daca ma intrebati pe mine, sunt niste eroi!

Pana atunci, va urez o viata linistita...

3 comments:

  1. bravo jder, sunt mandru de tine :) ai grija de fetele tale si de el capitan. va pup din dormitor de la Regina

    ReplyDelete
  2. wow, admirabil domnule, RESPECT!

    ReplyDelete
  3. Bravo Tarzane, m-ai umplut de respect. Io alerg printre babe prin Herastrau si tu tragi la coaste aer de padure! Suntem mandrii de tine, Raducu' e fanu' tau

    ReplyDelete