A fost un week-end de neuitat la Vienna. Dar asta din mai multe motive. Unul, pentru ca am fost cu Alina si l-am petrecut impreuna; Doi, pentru ca am alergat si un maraton; Trei, pentru ca mi-am facut un nou PB (personal best).
Vineri am ajuns la Vienna, ne-am cazat si am fost pe la Expo, unde mi-am mai clatit ochii cu tot felul de accesorii de alergare, adidasi si chiar m-am uitat la un Power Breathe (pe care mi l-am si luat).
Apoi fuga seara la Ribs of Vienna, unde am mancat niste coaste delicioase.
Sambata ne-am plimbat, am mancat si am facut o groaza de lucruri (ca doar asa-i sta bine romanului inainte de Paste) si ne-am culcat destul de tarziu.
Scularea duminica la 6, pentru ca la 9 incepea cursa.
Maratonul asta a inceput pentru mine pe la km 32. Pana atunci, totul a mers ca pe roate. De fapt, toata cursa a mers ca pe roate. Mi-am pus de mult un target pentru aceasta cursa - 3h30` sau sub....
Asta insemna, mai mult sau mai putin, un tempo de 4`55" pe km. Pe ceas mi-am fixat acest timp si am incercat sa stau in el. Daca la inceput era usor de tinut pasul, stiam ca pe masura ce trec de km 30 va fi din ce in ce mai greu...si asa a si fost. Am trecut linia de start la vreo 3 minute dupa ce s-a dat startul cursei. Au fost in jur de 36.000 alergatori, iar eu am stat in block-startul de 3h00` - 3h30`.
Am facut aceasta precizare ca sa intelegeti ca in momentul in care, pe la km 34 l-am vazut pe cel care purta steguletul cu 3h30` (era o alee in parc pe care se alerga pe ambele parti, el intorsese deja la capatul ei si se afla undeva cu vreo 500-700m in fata mea) am vazut negru. Mi-am petrecut urmatorii 4-5km incercand sa-l prind...dar a fost imposibil. Pur si simplu alergam de-mi luau foc picioarele si tot nu l-am prins pana la final...Nu conteaza, el isi fixase cronometrul fix la startul cursei, nu ca mine, la trecerea peste puntul de control chip.
Ultimii km au fost cu multe strangeri din dinti. Picioarele deja erau obosite si incercam sa mentin un ritm care sa ma duca sub cele 3h jumate. In toate maratoanele de pana acum am mers portiuni de la sfarsit. E o vorba - mintea te duce mult mai departe decat te duc picioarele. De data asta, mintea a fost mai puternica. Nu am mers decat o data, la un punct de refresh, unde eram un pic in avans si mi-am spus ca merit 20 sec de mers...
Ultimii 4-5km au fost groaznici. Nu am vrut sa ma opresc, si asta m-a terminat fizic. Psihic insa am fost de neclintit. Mi-am spus ca n-am venit pana aici si am alergat 38km ca sa dau chix la sfarsit. Crampele imi dadeau si ele ocol...dar nu s-au aratat pana la ultimii 30m. Acolo mi s-a blocat stangul. Dar ce conta, terminasem. Iar ceasul meu imi arata 03h29`19" ! Sub ce-mi propusesem.
Am vazut-o pe Alina doar la km 9, speram sa o vad si la km 26 (unde ne daduseram intalnire), dar nu s-a intamplat. Am mai vazut-o la finish, unde am inceput sa plangem amandoi si sa ne imbratisam.
Si-a facut si ea maratonul ei, fugind cu metroul si pe jos pe traseu, pentru a ma vedea. M-a pierdut de 2 ori, trecusem deja cand ea a ajuns acolo. Suportul ei si al lui Anouk sunt de neinchipuit pt mine, trei sferturi din medalie sunt ale lor.
Ca de fiecare data, sfarsitul unui maraton e ceva ce te umple de extaz. Si mai mult, sa-mi testez din nou limita a fost pentru mine o revelatie. Nu-mi venea sa cred ca mi-am atins telul. Nu credeam ca voi termina un maraton fara sa merg...este al naibii de greu.
Urmatorul tel, cursa de la St. Polten - Half Ironman. Acolo nu am target, este prima mea cursa de acest gen. Si nu este usoara deloc.
Medalia asta e superba!
Vineri am ajuns la Vienna, ne-am cazat si am fost pe la Expo, unde mi-am mai clatit ochii cu tot felul de accesorii de alergare, adidasi si chiar m-am uitat la un Power Breathe (pe care mi l-am si luat).
Apoi fuga seara la Ribs of Vienna, unde am mancat niste coaste delicioase.
Sambata ne-am plimbat, am mancat si am facut o groaza de lucruri (ca doar asa-i sta bine romanului inainte de Paste) si ne-am culcat destul de tarziu.
Scularea duminica la 6, pentru ca la 9 incepea cursa.
Maratonul asta a inceput pentru mine pe la km 32. Pana atunci, totul a mers ca pe roate. De fapt, toata cursa a mers ca pe roate. Mi-am pus de mult un target pentru aceasta cursa - 3h30` sau sub....
Asta insemna, mai mult sau mai putin, un tempo de 4`55" pe km. Pe ceas mi-am fixat acest timp si am incercat sa stau in el. Daca la inceput era usor de tinut pasul, stiam ca pe masura ce trec de km 30 va fi din ce in ce mai greu...si asa a si fost. Am trecut linia de start la vreo 3 minute dupa ce s-a dat startul cursei. Au fost in jur de 36.000 alergatori, iar eu am stat in block-startul de 3h00` - 3h30`.
Am facut aceasta precizare ca sa intelegeti ca in momentul in care, pe la km 34 l-am vazut pe cel care purta steguletul cu 3h30` (era o alee in parc pe care se alerga pe ambele parti, el intorsese deja la capatul ei si se afla undeva cu vreo 500-700m in fata mea) am vazut negru. Mi-am petrecut urmatorii 4-5km incercand sa-l prind...dar a fost imposibil. Pur si simplu alergam de-mi luau foc picioarele si tot nu l-am prins pana la final...Nu conteaza, el isi fixase cronometrul fix la startul cursei, nu ca mine, la trecerea peste puntul de control chip.
Ultimii km au fost cu multe strangeri din dinti. Picioarele deja erau obosite si incercam sa mentin un ritm care sa ma duca sub cele 3h jumate. In toate maratoanele de pana acum am mers portiuni de la sfarsit. E o vorba - mintea te duce mult mai departe decat te duc picioarele. De data asta, mintea a fost mai puternica. Nu am mers decat o data, la un punct de refresh, unde eram un pic in avans si mi-am spus ca merit 20 sec de mers...
Ultimii 4-5km au fost groaznici. Nu am vrut sa ma opresc, si asta m-a terminat fizic. Psihic insa am fost de neclintit. Mi-am spus ca n-am venit pana aici si am alergat 38km ca sa dau chix la sfarsit. Crampele imi dadeau si ele ocol...dar nu s-au aratat pana la ultimii 30m. Acolo mi s-a blocat stangul. Dar ce conta, terminasem. Iar ceasul meu imi arata 03h29`19" ! Sub ce-mi propusesem.
Am vazut-o pe Alina doar la km 9, speram sa o vad si la km 26 (unde ne daduseram intalnire), dar nu s-a intamplat. Am mai vazut-o la finish, unde am inceput sa plangem amandoi si sa ne imbratisam.
Si-a facut si ea maratonul ei, fugind cu metroul si pe jos pe traseu, pentru a ma vedea. M-a pierdut de 2 ori, trecusem deja cand ea a ajuns acolo. Suportul ei si al lui Anouk sunt de neinchipuit pt mine, trei sferturi din medalie sunt ale lor.
Ca de fiecare data, sfarsitul unui maraton e ceva ce te umple de extaz. Si mai mult, sa-mi testez din nou limita a fost pentru mine o revelatie. Nu-mi venea sa cred ca mi-am atins telul. Nu credeam ca voi termina un maraton fara sa merg...este al naibii de greu.
Urmatorul tel, cursa de la St. Polten - Half Ironman. Acolo nu am target, este prima mea cursa de acest gen. Si nu este usoara deloc.
Medalia asta e superba!
3 comments:
din toata inima si cu toata dragostea ...am alergat cu tine ...citindu-ti postarea ...
merci Feri, cred ca orice ai face, daca o faci cu pasiune, merita...
merci de apreciere, as fi vrut totusi sa pot descrie mai bine experienta :)
...numai cei cu adevarat puternici si determinati in tot ce fac sunt vesnic nemultumiti ...ei stiu ca se poate mai bine ,mai mult ...mai frumos ...! sunt cei care conjuga existenta lor ...eu muncesc
..eu gindesc
eu lupt...!!
...pentru mine este un privilegiu ca te cunosc si ca imparti gindurile si trairile tale ...!
ps cit priveste descrierea experientei ...ultima 100 de m ..descrisa pas cu pas ...respiratie cu respiratie ..gind cu gind ...zvicnire de puls ..linga puls .!
ar fi interesant .cred eu .
Post a Comment