Sunday, October 6, 2019

MPC 2019 - ma intorc acolo in fiecare an, dar de ce a trebuit sa fie o tragedie acum?

M-am uitat pe posturile trecute sperand sa mai gasesc vreunul despre MPC. Si l-am gasit, este despre editia din 2011, primul din seria de 10 pe care mi-as dori sa o realizez.

Anul asta a fost al 9-lea. Pentru mine este un eveniment special din an, cu multe experiente acumulate de-a lungul celor 9 editii.
Am evoluat de la setarea timpilor si incercarea de a-i realiza la pura placere de a cutreiera muntele in cea mai pura forma a lui. Dar nu cred ca poti sari etapele intermediare. Doar ieri ce am auzit concurenti la start facandu-si planuri de tras la timp, unii dintre ei necunoscand traseul sau nepasandu-le de vreme.

Acest post nu va fi despre experienta mea la MPC editia 2019.

Maratonul a crescut organic, in cele 14 editii. In 2011 cred ca erau sub 200 oameni la start, pe cand ieri suma vehiculata era prin jurul a 850 participanti. Dar o data cu cresterea acestui numar, creste si complexitatea evenimentului.

Din pacate, iesi s-a intamplat si un eveniment tragic, anume moartea a 2 participanti.
Ei se aflau pe traseu in spatele meu, din aceasta cauza cred ca am aflat de abia la finish despre asta.

E un eveniment regretabil, dar care ne aduce aminte ca maratoanele montane vin si cu un grad sporit de periculozitate. Si cred ca din aceasta cauza trebuie ca orice participant sa aiba o atentie sporita pe traseu, care de departe sa vina inaintea oricarui target de timp.

Am vazut ieri pe portiunea de coborare din creasta in plutonul meu indivizi (in principal barbati) care, cu toate ca li se spusese la sedinta tehnica sa nu incerce sa coboare pe langa franghii pentru ca vor fi descalificati, ei tot se aruncau pe stanci incercand sa castige cateva locuri. Asta pentru ca lumea pe acolo mergea mai incet, din cauza stancilor umede.

Cine a facut macar o data Maratonul Pietrei Craiului stie cat de periculoasa este iesirea in creasta si coborarea apoi spre Marele Grohotis. Pentru a contracara gradul de periculozitate, organizatorii au pus acolo franghii de care sa te sprijini in coborare. Si chiar ajuta.

Ieri conditiile au fost mai speciale, nu doar in zona aia, dar mai ales acolo. Din cauza ploilor cazute cu o zi inainte stancile erau umede si pline de pamant. Se pare ca acolo au avut loc cele 2 evenimente tragice.
Stancile umede si coborarile in padure pe radacinile ude au fost cosmarul cursei, m-am simtit ca pe un patinoar.

Peste tot in acea zona erau salvamontisti care ne indrumau pe unde si cand s-o luam pe sfori. Cred ca a fost editia cu cea mai mare desfasurare de forte organizatorice. 

Participantilor li s-a spus sa aiba la ei pantofi profilati pentru trail, sa aiba in rucsac suprapantaloni, manusi si caciula si sa fie cu mare bagare de seama pe zonele de stanca si pe radacinile din padure. Doar o mica neatentie, iti fuge piciorul si te poti trezi intr-o situatie nedorita, cu o glezna luxata, un picior fracturat sau chiar mai rau.
Eu ieri m-am dat pe jos de vreo 4 ori, la ultima chiar mi-am prins mana intre stanca si o radacina, rezultand o vanataie si umflare minora a incheieturii.

Nu mi-a venit sa cred cand am auzit vestile la linia de finish. Orice sentiment de implinire s-a spulberat instant. Chiar ma intrebam ce e cu elicopterele ce survolau zona in sus si-n jos. E pacat ca aceasta cursa incredibil de frumoasa sa fie scena unor asemenea evenimente. Faptul ca are zone tehnice cu grad sporit de dificultate ar trebui sa ne faca pe toti sa fim vigilenti la maxim pe traseu.

Stay safe.







No comments: