Friday, October 7, 2022

Bearman - one to remember

Bearman este a saptea cursa xTRI pentru mine. 

Am gasit-o pe net, si mi-a placut instant numele. Apoi, formatul si locatia. 

Cursa se desfasoara in Pirinei. Ca in orice alta cursa din Franta, bicicleta este piesa de rezistenta. Francezii sunt maestri la aceasta proba, doar au in curte Alpii si Pirineii.

Anul trecut am facut Embrunman, o cursa mai "mixta", adica se da xTRI, dar alergarea este mai pe drum/asfalt, pentru ca doresc sa aiba multi participanti. 

Bearman este xTRI pur. Poate cea mai frumoasa cursa din circuit...cel putin asa am simtit-o eu, m-am bucurat de fiecare moment din ea. 

Formatul ei m-a intrigat, cu toate ca a adaugat un plus de dificultate in logistica. Regulile spun ca nu ai voie sa beneficiezi de nici un ajutor din exterior, dar ai voie sa ai bani la tine pentru a-ti procura apa sau mancare pe traseul de bicicleta. Asta inseamna ca toata nutritia specifica o cam cari pe tine (geluri/batoane carbo/bautura).

Am decis sa ma inscriu la ea prin Martie. Stiam ce inseamna un traseu de bicicleta de 180km cu peste 4000m diferenta de nivel, asa ca m-am gandit un pic daca pot suporta si un maraton montan dupa, de inca vreo 2700m diferenta.

Si cine nu doreste o provocare noua? Haha...

Anul acesta am fost la mai multe ture de bicicleta, atat prin tara, cat afara. Mallorca si Franta (Alpii si Pirineii). In Franta am fugarit dupa baietii din Turul Frantei, cu tot familionul. A fost superb, sa vezi show-ul ala pe viu, super oamenii aia pe biciclete. Mentalitati diferite, popoare mult mai avansate ca noi (mentalitati si stil de viata) si locuri incredibile.

M-am suit cu bicla pe Alpe D`Huez, Col D`Izoard, Col du Turmalet, Mont Ventoux, Col du Granon, Col du Galibier, Col du Telegraphe si altele...un adevarat festin, pentru cineva pasionat de ciclism.

Tot pentru Bearman am cam busit si concediul din Mallorca. Alina/fetele la plaja, eu pe antrenamente. 

Acasa am mai bagat Transalpina de cateva ori, Transbucegi-ul si alte ture de munte de pe la noi. Iar in Mallorca am suit Sa Calobra, una dintre cele mai misto urcari din lume. 

Deci pe bicicleta, inaintea cursei, eram doctor. Cu inotul stateam bine, a bagat Flabio destul inot vara asta in mine. Iar despre alergarea montana, aici un pic am avut emotii, pentru ca nu am avut cum sa bag atatea ture montane, pe cat mi-as fi dorit. Dar am reusit cateva, in urma carora s-a lasat cu febra musculara la picioare si la spate, de la cararea rucsacului de hidratare/nutritie.

Blonda, din pacate, pentru prima oara in istoria xTRI-urilor mele, nu a putut sa ma insoteasca. Noua ei companie si-a dorit-o la un team-meeting in Atena, de unde era foarte complicat sa ajunga in aceeasi zi in care il termina, la cursa mea. 

Deci, si pentru ca ea nu a putut sa vina, dar si pentru ca nu aveam nevoie de suport extern, am decis sa merg mai departe cu participarea la cursa. 

Adi, insa, a fost cu mine. Are multa experienta pe zona de suport, a fost cu mine si la Swissman si Icon. Am inchiriat masina si cazare pentru amandoi si de la aterizarea in Barcelona joi dimineata, pana la plecarea de luni dimineata am fost impreuna. 

E frumos sa ai pe cineva cu care sa impartasesti experientele. Nici el nu mai fusese prin zona aia a Pirineilor, asa ca am explorat-o impreuna cu masina, cu o zi inaintea cursei. Doar prima urcare. Dificila, mai ales pe ultimii 10km, dintr-un total de 46.

Au fost 6 urcari in cursa, iar prima promitea un show pe cinste. 

Noaptea dinaintea cursei nu conteaza pentru mine. Intotdeauna dorm putin spre foarte putin, din cauze diferite - emotii, trezit devreme, etc. Foarte importante sunt insa cele 2 nopti dinaintea acesteia, atunci incerc sa incarc organismul cu odihna si nutritie adecvate. Si aici a functionat, deci am dormit bine si mancat bine. 

In seara dinaintea cursei am vrut sa probez tricoul de bicicleta pe care il aveam de acasa, adica sa vad ce mancare pot pune in buzunarele din spate, pentru ca restul sa-l car pe bicicleta. Si surpriza, nu mai avea fermoarul, probabil masina de uscat rufele l-a smuls si uite-asa nu aveam eu tricou de cursa la 10 noaptea. 

Am plecat impreuna cu Adi spre sala unde facusem mai devreme inregistrarea la cursa, poate mai e cineva si pot cumpara un astfel de tricou. Si ca un facut, mai era acolo doar tipa care se ocupa de organizare. Mi-a dat cu zambetul pe buze un tricou de finisher (care din intamplare era pentru bicicleta) si mi-a spus ca sunt obligat acum sa termin cursa, ca sa-l si castig. A contat in economia zilei urmatoare si aceasta intamplare. A fost providenta ca mi-a dat prin cap sa-l pun pe mine. Altfel nu stiam ca nu am tricou de bicicleta si as fi dat in benga a doua zi cand as fi aflat.

Asa cum mi-am dat seama la 4 dimineata, cand oranduiam lucrurile pentru inot/bicla in tranzitie, ca mi-am uitat ciorapii de bicla la hotel. Pana am apucat eu sa inot jumatate din traseu, Adi a dat o fuga pana la hotel si mi i-a adus, iar cu ajutorul unui tip din organizare, i-a plasat in pantofii de bicla. Am imbatranit...

Inotul a inceput pe noapte. 4 ture de lac, intr-un peisaj superb. Un lac mic, de munte...de la sat. Apa calda, concurenti putini...si o atmosfera feerica la start. Niste lumini atintite pe apa, atat cat sa se vada ceva. 



Apropo de concurenti, cifrele cursei au fost astea - 82 inscrisi, 24 nu s-au prezentat la start (e genul de cursa la care mai bine nu te prezinti, daca stii ca nu te-ai pregatit sau ai ceva care sa nu te duca la 100% din potentialul de cursa). Apoi 14 nu au terminat bicicleta, si inca 2 nu au terminat alergarea. Dintr-un total de 42 finisheri, am iesit pe locul 20. Decent, conform standardelor mele. 

Inotul nu a pus probleme. Cam intr-o ora am terminat cele 4 ture, aprox 3.3km. Tranzitia a mers calm, cu operatiunea cea mai importanta - sa-mi pun benzile pe glezna, asta pentru ca mi-am scrantit-o (pentru a mia oara) cu vreo 3 saptamani in urma, in Herastrau. 

Apoi m-am suit pe bicicleta, cu gandul sa ma bucur de toata ziua ce urma. Si asa a si fost. Aveam un program de nutritie bine pus la punct, cu bautura izotonica, geluri si batoane la fiecare 15 minute. 

Nu degeaba am strans aproape 10 ani de triatloane. M-am simtit pregatit de la inceputul cursei. E important sa stii ca faci un lucru pentru care simti ca esti confortabil.

In Franta am mai concurat. Este tara mea preferata. Oameni pregatiti, iar nivelul de competitivitate maxim. Au si unde sa se joace...Alpi si Pirinei. In Alpi am mai fost, in Pirinei nu.




 

Alpii sunt lungi si inalti, Pirineii intortocheati, mai scunzi, dar abrupti. Overall, bicicleta mult mai tehnica si obositoare aici. Cei 4.500m diferenta de nivel m-au intrebuintat bine. 

Diferenta fata de cursele anterioare sta in suport. Aici nu am avut voie sa beneficiez de suport extern. In schimb, am avut bani la mine, sa-mi cumpar de pe drum apa si mancare suplimentara. Pentru ca ei nu au dat nimic. Mi-am luat un sandwich pe la jumatatea bicicletei, si o scoverga (da, da!) de la o bulangerie de pe drum, la sfarsitul bicicletei. 

Au fost 6 urcari, adica 6 varfuri de escaladat. Cu pante de la 6%, pana la 20%. Coborari tehnice, curbe sharp si asfalt mai valurit decat in Alpi. Adica si mai prost, pe alocuri cu gauri. Nici o problema pentru mine si BMC-ul meu, asa ca am terminat cele 8h de bicicleta fara evenimente neplacute. M-am bucurat ca am terminat-o pe lumina, altfel ar fi trebuit sa pun lanterne pe bicicleta si nu aveam...

Tranzitia de alergare a fost foarte prietenoasa. Un feeling placut, o satisfactie enorma ca ma pot bucura de cursa si dupa 10 ore. Aveam timp destul. Lumina afara, cel putin pentru prima tura. Adi era prin preajma, i-am facut semn ca sunt ok. Mi-a strecurat si vreo 2 sandwich-uri, care au fost de aur. 

In ultimul kilometru de bicla, am oprit la o bulangerie si luat o scoverga. Geniala, cu zahar....a intrat perfect. La fel si sandwich-urile lui Adi, cu cascaval si sunca...

In fuga, a zis ca ia o pizza si bere pentru noaptea, in camera. Sigur o sa am foamea in gat. 

Am plecat la prima tura de alergare pregatit. Stiam ca sunt 7km de urcare, urmati de 14 plat/coborare. Totul pe munte, deci inca erau semne de intrebare. Urcarea destul de naspa, pe o rocarie cu radacini si f abrupta. Cam 1.5k am facut pe ea. Apoi un plat nu foarte placut nici el pe sus, cam 2km. 

Coborarea prin padure pe forestier si asfalt (ultimii 3km). Am facut-o in alergare, ca n-aveam crampe si ma simteam bine. La inceputul coborarii prin padure, in singurul punct de hidratare din niste bidoane cu apa aflate pe capota unui Land Rover (cam cu 10km inainte de tranzitie/tura 2) m-a ajuns primul concurent din urma. Era pe a 2a tura. Cam terminat si a baut o tona de apa. Dar nu avea nimic pe spate, nu tu rucsac de hidratare sau alte chestii de pus chestii in ele. 

Am fugit, l-am lasat la masina, se adapa inca. M-a ajuns peste vreo 3km. Si d-acolo socotelile....daca primul ajungea la finish cu 3-4h inaintea mea, pe inserate....inseamna ca eram bine de tot. 

Alergarea am facut-o in totalitate solitar. Nimeni prin jur, doar semne care sa ma asigure ca sunt pe traseul bun. Din cand in cand cate un voluntar plasat sa-mi arate directia, intr-o rascruce. Totul era pe placul meu. Munte, padure, urcare, coborare.....natura in toata splendoarea ei. 

Am avut al doilea moment de epuizare la terminarea primei ture (primul a fost bineinteles la bicla). Am ajuns la punctul de tranzitie pe intuneric, si m-a luat un sentiment ca nu mai are rost sa termin, ca e tarziu si poate revin la anul. 


Am insa o regula. Intotdeauna cand vreau sa renunt, ma asez jos si ma odihnesc un pic. Si de fiecare data imi revin, ma imbarbatez, poate bag o lacrima ceva si ii dau drumul sa termin treaba. Nici acum n-a fost altfel. In sala de tranzitie mai erau si alti concurenti, spre surpriza mea, d-abia veniti de la bicla. 

Aveam o tura in fata lor....pe care macar o facusem pe lumina, asa ca stiam drumul. 

Tura 2 mi-a luat fix cu o ora in plus fata de prima - 4h. Aveam o lanterna frontala cam de kko, nu vedeam prea bine la ea. Si totul era in bezna...asa ca dupa vreo cateva calcaturi strambe, am decis ca alergarea pe zona de drum forestier e prea periculoasa pt glezna mea sucita si obosita. 

Urcarea prin rocaraie nu a pus probleme, iar o discutie mica cu tipul aflat la punctul de control din capul ei m-a montat si mai bine. Erau mai multi concurenti pe traseu in fata mea, le vedeam frontalele. El mi-a spus ca sunt pe prima tura, asa ca sa fiu fericit....Era cam ora 22.30, iar cut-off-ul era la 4.30AM. Eu mai aveam 1.5-2h de cursa, dupa calculele mele. Nu socotisem c-o sa merg pe forestier, deci s-a mai lungit cu vreo ora.

Ca de obicei, ultimii kilometri sunt agonizanti. Tarziu, noapte, singuratate, toate semnele succesului. Altfel n-as fi fost aici. 

Linia de finish, batand clopotul, cu Adi zambitor p-acolo, am simtit acea eliberare psihica enorma, ca am reusit sa o fac si p-asta. 



Michelle, organizatoarea, m-a imbratisat spunandu-mi ca sunt un Bearman. I`m like an Ironman, doar ca in alt tip de cursa. 

Cand ma imbratisa, i-am adus aminte ca mi-am indeplinit si eu promisiunea - sa termin cursa - pentru ca mi-a dat tricoul de bicicleta cu o seara inainte.

Bearman e in top la dificultate de cursa, la egalitate cu Celtman. Celtman pentru apa rece si vremea cainoasa, Bearman pt diferenta de nivel. Si pentru ca sunt oameni seriosi, au si o varianta mai misto a cursei, o numes ei 8848. Adica o cursa cu 8848m diferenta de nivel (in comparatie cu 6500m in varianta actuala). 

8848 este accesibila doar pentru finisher-ii Bearman. Daca la anul nu gasesc altceva, m-as baga :)

Mi-a placut festivitatea de premiere, parca in familie...si parca m-as intoarce pt episodul 2.


 



3 comments:

Anonymous said...

Foarte frumos scris, ca de obicei. Esti un invingator, asta e clar. Bravo Dragos!

Anonymous said...

Felicitări!

Anonymous said...

Respect! Esti tare!